zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Compania locală Tremend a intrat pentru a cincea oară în topul FT 1000, cu o creștere a veniturilor de aproape 300%

Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft Tremend Software Consulting, achiziționată anul trecut de gigantul francez Publicis, a reușit să intre pentru a cincea oară în topul FT 1000 - clasamentul anual al companiilor din Europa cu cea mai rapidă creștere a veniturilor.

de Corina Matei , Editor Web 10.03.2022 · 21:30 2 min de citit și în ziarul tipărit
Compania locală Tremend a intrat pentru a cincea oară în topul FT 1000, cu o creștere a veniturilor de aproape 300%

Foto: Ziarul Financiar

Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft Tremend Software Consulting, achiziționată anul trecut de gigantul francez Publicis, a reușit să intre pentru a cincea oară în topul FT 1000 – clasamentul anual al companiilor din Europa cu cea mai rapidă creștere a veniturilor. Tremend a înregistrat o creștere a veniturilor de 272,13%, consolidându-și poziția printre jucătorii de profil din Europa. 

„Suntem onorați să fim și în acest an printre companiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. Este o recunoaștere extraordinară a creșterii dinamice a companiei noastre de-a lungul anilor, a rezultatelor remarcabile ale muncii și experienței echipei noastre, a culturii organizaționale pe care am modelat-o și am cultivat-o împreună și a relațiilor puternice pe care le-am construit cu partenerii și clienții noștri din întreaga lume. Suntem recunoscători pentru încrederea lor, pentru contribuția la această realizare fantastică și pentru că fac parte din povestea noastră de succes”, a declarat Marius Hanganu, cofondator și managing partner, Tremend.

Creșterea dinamică a companiei a însemnat o expansiune accelerată a echipei Tremend, care în prezent depășește 650 de ingineri software. Angajamentul Tremend de a stimula inovația, valoarea, creșterea și sustenabilitatea pe termen lung prin tehnologie și transformare digitală, precum și cultivarea unei gândiri inovatoare, centrată pe client, au reprezentat un pilon puternic pentru creșterea accelerată a companiei.

Citește și