Compania spațială a lui Elon Musk mai face o mutare: Starlink de la SpaceX lansează un serviciu de internet destinat avioanelor pentru a remedia în sfârșit problemele conexiunii WiFi din timpul zborului
Starlink, serviciul de internet prin satelit de la SpaceX, compania spațială a lui Elon Musk, a anunțat miercuri un nou serviciu pentru avioane. Starlink Aviation promite să aducă pe cer viteze online impresionante, de până la 350 de mb pe…
Foto: Ziarul Financiar
Starlink, serviciul de internet prin satelit de la SpaceX, compania spațială a lui Elon Musk, a anunțat miercuri un nou serviciu pentru avioane. Starlink Aviation promite să aducă pe cer viteze online impresionante, de până la 350 de mb pe secundă, începând cu 2023. Va costa 12.500 USD-25.000 USD pe lună, pe lângă o taxă hardware inițială de 150.000 USD, scrie Business Insider.
Starlink Aviation se poziționează ca o alternativă superioară la internetul folosit în prezent de companiile aeriene. SpaceX spune că serviciul va permite pasagerilor să desfășoare activități intensive în online, care nu sunt posibile în zbor cu WiFi-ul actual, cum ar fi jocurile online, streaming-ul și apelurile video.
Astăzi, avioanele primesc servicii de internet de la turnurile de telefonie mobilă peste care zboară sau de la servicii bazate pe satelit precum Viasat. Dar actualul internet prin satelit din avion nu este atât de rapid pe cât își propune să fie serviciul lui Musk. În loc să folosească aceeași antenă satelit ca alți clienți Starlink, avioanele vor fi echipate cu un terminal special, cu profil redus.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar