zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Compania Webhelp va ocupa două etaje din Premium Plaza

Compania Webhelp, activă în domeniul BPO și outsourcing, a închiriat 1.500 de metri pătrați de birouri în clădirea de Premium Plaza din Piața Victoriei, a anunțat firma de consultanță imobiliară The Advisers/Knight Frank, intermediarul tranzacției.

de Cristina Cuncea - Mediafax , Reporter 16.12.2013 · 11:07 1 min de citit
Compania Webhelp va ocupa două etaje din Premium Plaza

Foto: Ziarul Financiar

Webhelp, originară din Franța, va ocupa primele două etaje ale clădirii Premium Plaza, care are în total 8.600 de metri pătrați închiriabili, distribuiți pe 8 nivele.

În luna septembrie Webhelp a realizat deja prima fază a operațiunii de relocare și extindere, ocupând deja etajul 2 al clădirii, iar din ianuarie 2014, compania va ocupa și primul etaj al Premium Plaza.

“Parte din zona centrală de business din București (CBD), Piața Victoriei prezintă în acest moment o rată de neocupare mică și o serie de beneficii pentru chiriașii clădirilor de birouri, precum accesibilitate ușoară prin multiple opțiuni de transport, dar și vizibilitate sporită, într-una dintre cele mai apreciate zone de business ale Capitalei”, se arată într-un comunicat al The Advisers/Knight Frank.

Citește și