Companii de soft despre schema de ajutor de stat pentru IT: Gândiți-vă și la firmele locale
Schema de ajutor de stat de 100 mil. euro pregătită de Finanțe pentru firme care creează 300 de locuri de muncă timp de 5 ani este binevenită, însă ar fi necesar un program și pentru firme IT mai mici, spun managerii unor jucători din industria locală de soft.
Foto: Ziarul Financiar
Schema de ajutor de stat de 100 mil. euro pregătită de Finanțe pentru firme care creează 300 de locuri de muncă timp de 5 ani este binevenită, însă ar fi necesar un program și pentru firme IT mai mici, spun managerii unor jucători din industria locală de soft.
Proiectul Ministerului Finanțelor de a sprijini printr-o schemă de ajutor de stat de 100 mil. euro companiile care creează minim 300 de locuri de muncă pe o perioadă de 5 ani în România este bun, însă doar pentru multinaționalele care deschid centre de servicii, în condițiile în care firmele românești nu au cum să creeze atâtea locuri de muncă în contextul economic actual, a declarat pentru ZF Daniel Ionescu, directorul de marketing și de strategie al TotalSoft, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de soft.
“Inițiativa subvenționării creării de noi locuri de muncă într-un sector strategic trebuia luată de mult timp. Plafonul de 300 de noi locuri de muncă elimină practic companiile românești din schemă. Mă îndoiesc că multinaționalele din top 3 vizează o suplimentare atât de semnificativă a personalului. Însă, dacă multinaționalele au avantajul creării centrelor de servicii, care să deservească zone din afara României, pentru o companie românească numărul de posturi este până la urmă corelat cu cererea pieței. În contextul economic actual nu cred că sunt companii românești care să vizeze 300 de poziții suplimentare”, a declarat Ionescu.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan