Companiile din energie: Avem nevoie de electricieni tineri
Marile companii din energie, cu o vârstă medie a angajaților de 45-48 de ani, vorbesc despre o lipsă acută de personal cu pregătire medie în domeniul tehnic, dar și despre dificultățile pe care le întâlnesc când vine vorba de identificarea…
Marile companii din energie, cu o vârstă medie a angajaților de 45-48 de ani, vorbesc despre o lipsă acută de personal cu pregătire medie în domeniul tehnic, dar și despre dificultățile pe care le întâlnesc când vine vorba de identificarea forței de muncă specializată pe segmente de nișă, așa cum sunt rețelele inteligente de exemplu.
„Joburile cele mai descoperite sunt cele care necesită un nivel de pregătire mediu, în general cele de profil tehnic, lucru cauzat în mare parte de posibilitățile reduse ale învățământului preuniversitar și postliceal de a pregăti și livra candidați în domeniul energetic. Lipsa unei reale pregătiri practice a absolvenților acestor unități de învățământ își spune cuvântul“, spun reprezentanții CEZ România, compania care asigură distribuția de energie electrică pentru 1,4 milioane de consumatori din zona Olteniei.
Nici în zonele care cer un nivel înalt de specializare misiunea de a găsi angjați nu este mai ușoară.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu