Companiile investesc în trainingul angajaților proaspăt promovați
Angajatorii din sectorul producției și cei din sectorul IT din Cluj sunt cei care investesc cel mai mult în instruirea angajaților, a explicat Lucia Man, consultant și coordonator regional pentru Cluj în cadrul firmei de training Ascendis.
Foto: Ziarul Financiar
Angajatorii din sectorul producției și cei din sectorul IT din Cluj sunt cei care investesc cel mai mult în instruirea angajaților, a explicat Lucia Man, consultant și coordonator regional pentru Cluj în cadrul firmei de training Ascendis.
„Se instruiesc foarte mulți angajați din zona de producție și din IT în Cluj. Pentru că IT-ul este o piață care crește rapid, sunt promovați într-un timp foarte scurt oameni pe poziții de conducere, care se trezesc brusc cu angajați în subordine. Dacă aș face o ierarhizare a programelor pe care le susținem și le facilităm în sălile de curs, observ că se cer proiecte care au legătură cu zona asta de dezvoltare a abilităților de leadership, de conducere și de motivare a echipei. În producție, când avem astfel de cereri pe zona de dezvoltare de abilități de management vorbim de alt gen de oameni, cu alt tip de experiență“, a spus Lucia Man. Ea a fost unul dintre speakerii dezbaterii HR Insider organizată săptămâna trecută la Cluj de ZF Corporate, serviciul profesional de știri de business al Ziarului Financiar, pe tema „Plusurile și minusurile pieței muncii din Cluj. Cum pot companiile din Cluj să atragă și să mențină cei mai buni angajați din țară“.
Astfel, angajatorii caută programe de instruire care să le dezvolte abilitățile de management, cele de comunicare, interacțiune și relaționare, astfel încât unele proiecte pot avea o durată foarte lungă de timp, de până la 1 sau 2 ani.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca