zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Companiile românești, pe ultimul loc în UE la folosirea inteligenței artificiale. Doar 5% din companii folosesc AI, față de o medie a UE de 20%

În 2025, 20% dintre întreprinderile din UE cu 10 sau mai mulți angajați au utilizat tehnologii de inteligență artificială (AI) pentru a-și desfășura activitatea, înregistrând o creștere solidă de 6,5 puncte procentuale (pp) față de 13,5% în 2024.

de Iulian Anghel 14.12.2025 · 16:22 1 min de citit și în ziarul tipărit
Companiile românești, pe ultimul loc în UE la folosirea inteligenței artificiale. Doar 5% din companii folosesc AI, față de o medie a UE de 20%

Foto: Ziarul Financiar

În 2025, 20% dintre întreprinderile din UE cu 10 sau mai mulți angajați au utilizat tehnologii de inteligență artificială (AI) pentru a-și desfășura activitatea, înregistrând o creștere solidă de 6,5 puncte procentuale (pp) față de 13,5% în 2024. Comparativ cu 2021 (7,7%) și 2023 (8,1%), utilizarea tehnologiilor AI devine din ce în ce mai populară în rândul întreprinderilor din UE, potrivit datelor Eurostat (oficiul european de statistică), publicate ieri.

Cele mai mari ponderi ale acestor întreprinderi, în 2025, au fost în Danemarca (42%), Finlanda (37,8%) și Suedia (35%). La celălalt capăt s-au situat România (5,2%), Polonia (8,4%) și Bulgaria (8,5%).

Aproape toate țările UE au înregistrat creșteri ale ponderii întreprinderilor care utilizează tehnologii AI în comparație cu anul precedent. Danemarca a înregistrat cea mai mare creștere (Ă14,5 pp), urmată de Finlanda (Ă13,5 pp) și Lituania (Ă12,5 pp).

Citește și