Comuna Dumbrăvița din jud. Timiș a investit 4,7 mil. lei într-un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar. Investiția a fost finanțată prin PNRR
Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dumbrăvița a finalizat investiția într-un centru de colectare de deșeuri prin aport voluntar. Investiția a avut o valoare totală de 4, 7 milioane de lei, din care 4,57 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă primită din…
Foto: Ziarul Financiar
Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dumbrăvița a finalizat investiția într-un centru de colectare de deșeuri prin aport voluntar. Investiția a avut o valoare totală de 4, 7 milioane de lei, din care 4,57 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă primită din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
”Obiectivul proiectului a fost de a asigura servicii de gospodărire comunală îmbunătățite pentru cetățeni, respectiv dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară”, se arată în comunicatul de presă transmis de UAT Comuna Dumbrăvița.
Executantul OPREFIB CONSTRUCT 2016 SRL a finalizat lucrările în luna august.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu