CON-A a finalizat construcția sălii polivalente de peste 100 mil. lei din Pitești
Compania de construcții CON-A, deținută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a finalizat o investiție de peste 100 mil. lei (aproximativ 20 mil. euro) ce a prevăzut construirea unei săli polivalente cu o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri în tribune și…
Foto: Ziarul Financiar
Compania de construcții CON-A, deținută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a finalizat o investiție de peste 100 mil. lei (aproximativ 20 mil. euro) ce a prevăzut construirea unei săli polivalente cu o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri în tribune și 1.820 de locuri pe terenul de joc în Pitești. Proiectul a fost finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI), noua sală din Pitești putând găzdui mai multe tipuri de competiții sportive internaționale, precum handbal, volei și baschet (certificări EHF, FIBA și CEV), dar și evenimente nonsportive.

’’Am dat în folosință piteștenilor noua sală polivalentă. Sala va permite organizarea campionatelor și cupelor naționale și internaționale, fiind omologată de federațiile sportive, și va putea fi folosită și pentru organizarea concertelor și evenimentelor. Capacitatea sălii și gradenele pentru spectatori au fost lărgite față de planul inițial (…). Sala dispune de dotări moderne, vestiare, zonă pentru antrenament și încălzire, zonă de prim ajutor, spații administrative, precum și săli de conferință și pentru presă. Ministerul Dezvoltării a asigurat finanțarea necesară, în valoare de peste 100 de milioane de lei pentru această investiție’’, a spus Cseke Atilla, ministerul Dezvoltării, prezent la evenimentul de inaugurare a sălii polivalente din Pitești.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
2 min
Valeriu Dănilă
2 min
Ramona Cornea