Concedierile își arată eficiența la BCR: profit de 127 mil. € în S1
Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piață, a obținut în primul semestru un profit net de 556 mil. lei (127 mil. euro), comparativ cu o pierdere de 549 mil. lei în aceeași perioadă a anului trecut, datorită scăderii cu 38% a cheltuielilor cu provizioanele de risc. Austriecii care controlează banca își mențin pariul că banca va fi profitabilă și la finalul anului.
Foto: Ziarul Financiar

„Suntem optimiști că vom vedea sfârșitul evoluțiilor negative la nivelul creditelor neperformante de la BCR. Poate că l-am și văzut deja pentru că trimestrul al doilea a fost cel mai bun din ultimii ani din punctul de vedere al acumulării de noi neperformante“, spune Gernot Mittendorfer, vicepreședinte executiv pe risc al Erste Group, proprietarul BCR. El spune că stocul de credite neperformante, care a ajuns la aproape 30% din bilanțul BCR, ar trebui digerat în cinci ani, timp în care rata neperformantelor va scădea la niveluri normale comparativ cu alte piețe sau chiar mai jos.
Costurile cu provizioanele constituite pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante au însumat 1,09 miliarde de lei (249 mil. euro), fiind cu 38% sub nivelul din primul semestru al anului trecut.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca