În condițiile crizei ouălor, nu e cazul ca România să-și folosească atuul - cel puțin 1,5 milioane de gospodării care își asigură consumul de ouă? Cum poate autoconsumul, privit ca o slăbiciune, să devină un avantaj? Cum a evoluat numărul de gospodării de

Criza europeană de ouă, cau­zată de gripa aviară, aduce în discuție ideea dacă o apa­ren­tă slăbiciune a economiei românești – ponderea mare a populației din mediul rural, care încă-și produce singu­ră hrana – nu poate deve­ni un atu? În acest mo­ment, în condițiile în care jumătate din populație trăiește în mediul rural, își produce ouă și nu este dependentă de ce ajunge pe raf­tu­rile din retailul modern. Mai mult, în contextul în care acum vorbim de criza ouălor, mâine poate fi criza laptelui, iar vaca pe care fiecare român o are în gospo­dărie poate fi un pariu câștigat.

„Micii producători sunt co­loa­na vertebrală a economiei rura­le. Aduc stabilitate și reziliență. Micii produ­că­tori sunt cei mai mari investitori în agri­cultură și cei mai mari capitaliști. Noi nu primim ajutoare de la stat sau subvenții, dar cheltuim aici. Eu sunt un mic pro­du­­cător din Vâlcea, cu 3 hectare de viță-de-vie, legume, pomi fruc­tiferi și pădure. Per­spectiva noastră este că agricultura la scară mică este modelul dominant în Ro­mânia“, a spus recent Ramona Dumini­cioiu, preșe­dinta Asocia­ției Eco Ruralis, care consi­deră că structura actuală a agriculturii româ­nești are și părți pozitive.

Potrivit acesteia, România are 2,8 mili­oane de exploatații agricole, dintre care peste 99,5% au sub 100 de hectare, iar peste 90% sunt ferme mici, de până la 10 hectare, lucru care arată că România nu este o țară agricolă oarecare, ci țara micilor producă­tori din Uniunea Europeană și este im­portant să păstrăm acest specific pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii.