Condmag a înregistrat pierderi pentru prima dată în ultimul deceniu
Afacerile constructorului de conducte magistrale de gaze Condmag Brașov (COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, au căzut cu 44% în trimestrul al treilea din acest an față de intervalul similar din 2011, ajungând la 18,8 mil. lei (4,1 mil. euro).
Foto: Ziarul Financiar

Declinul afacerilor Condmag a condus la pierderi de aproape 12 mil. lei (2,6 mil. euro) în trimestrul al treilea, de la un profit net de 1,4 mil. lei în perioada iulie – septembrie din 2011, iar după primele nouă luni compania a raportat pierderi de 11,4 mil. lei. Datele disponibile la Ministerul Finanțelor arată că firma nu s-a aflat niciodată pe pierdere din 1999 și până anul trecut.
În ultimii doi ani societatea brașoveană a traversat o perioadă mai puțin favorabilă după ce Transgaz Mediaș, care în mod tradițional generează peste jumătate din afacerile constructorului de magistrale, și-a redus puternic investițiile pe fondul lipsei lichidităților. Firma de stat a alocat mai puțini bani pentru investiții și în prima jumătate a anului deși prognozase un avans de 64% la nivelul acestora în 2012.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan