zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Conferința EY Romanian M&A Market Review 2024: Piața de M&A din România a trecut printr-o perioadă de schimbări profunde în ultimii 5 ani, iar perspectivele rămân pozitive pentru 2025

Piața locală de M&A din România a avut o evoluție pozitivă în ultimii 5 ani, iar în 2024 a raportat o creștere de 10% a numărului de tranzacții, perspectivele rămânând pozitive și pentru următorii ani, în pofida provocărilor care apar…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 05.03.2025 · 15:08 2 min de citit și în ziarul tipărit
Conferința EY Romanian M&A Market Review 2024: Piața de M&A din România a trecut printr-o perioadă de schimbări profunde în ultimii 5 ani, iar perspectivele rămân pozitive pentru 2025

Foto: Ziarul Financiar

Piața locală de M&A din România a avut o evoluție pozitivă în ultimii 5 ani, iar în 2024 a raportat o creștere de 10% a numărului de tranzacții, perspectivele rămânând pozitive și pentru următorii ani, în pofida provocărilor care apar la nivel local și global, sunt de părere participanții la conferința Romanian M&A Market Review 2024, organizată de EY România.

”Piața de fuziuni și achiziții din România a trecut printr-o perioadă de schimbări profunde în ultimii 5 ani și a evoluat constant. Punctele forte includ accesul la o forță de muncă bine educată și o locație geografică strategică, care oferă avantaje semnificative, în special pentru reshoring și near-shoring. Aceste aspecte, combinate cu stimulentele fiscale introduse în economie, atât sub formă de ajutoare de stat, cât și prin finanțări din fonduri europene, împreună cu o creștere economică bazată pe consum, au transformat România într-o destinație atractivă pentru investiții, atât la nivel național, cât și, mai ales, pentru investitorii străini”, a declarat Peter Latos, Partener și lider al departamentului Strategie și Tranzacții la EY România.

Anul 2024 a marcat o redresare a pieței globale și europene de M&A, după doi ani consecutivi de declin. În plus, a fost un an record pentru investițiile străine în România, inclusiv a celor din Statele Unite.

Citește și