zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · IMM

Conferință ZF/First Bank Oradea: Antreprenori, investiți, pentru că doar așa vă puteți apăra de crizele economice. Există fonduri europene, garanții de stat și băncile sunt gata să finanțeze

În această perioadă care este caracterizată de incertitudine – după doi ani de pandemie, cu prețuri deja în galop, izbucnește un război la graniță – cea mai bună apărare pentru a proteja businessul o reprezintă investițiile.

de Mirela Turlan , Editor Web 22.06.2022 · 21:01 2 min de citit și în ziarul tipărit
Conferință ZF/First Bank Oradea: Antreprenori, investiți, pentru că doar așa vă puteți apăra de crizele economice. Există fonduri europene, garanții de stat și băncile sunt gata să finanțeze

Foto: Ziarul Financiar

În această perioadă care este caracterizată de incertitudine – după doi ani de pandemie, cu prețuri deja în galop, izbucnește un război la graniță – cea mai bună apărare pentru a proteja businessul o reprezintă investițiile. Bani sunt în piață, atât din fonduri europene, cât și din sistemul bancar și există programe guvernamentale de garanții de stat pentru investiții, a fost principala concluzie a evenimentului ZF/First Bank „Cum putem folosi expertiza businessului american în România“, care a avut loc în Oradea.

„Este foarte important să investiți. Sunt foarte mult fonduri europene și este vital să investim. Cum poate ajuta First  Bank? Noi ne concentrăm pe companii românești, pe antreprenorii români. Vrem să fim acolo cu voi să facem lucrurile să se întâmple“, a spus Henk Paardekooper, președinte executiv și CEO al First Bank.

Ziarul Financiar și First Bank au organizat marți, 21 iunie, conferința regională „Cum putem folosi expertiza businessului american în România“, care a avut loc în Oradea și a avut peste 100 de participanți în sală. Evenimentul a adunat la masa dezbaterii reprezentanții First Bank, autorități locale și centrale, precum și comunitatea de antreprenori din Oradea și Bihor.

Citește și