Confirmare: CTP achiziționează peste 110.000 mp de spații industriale de la compania Zacaria Industrial și își extinde și diversifică portofoliul de pe piața din România
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A din România, cu peste 1.850.000 mp suprafață închiriabilă, a achiziționat aproximativ 112.000 de m2 de spații industriale de la Zacaria Industrial, reprezentând parcuri logistice în…
Foto: Ziarul Financiar
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A din România, cu peste 1.850.000 mp suprafață închiriabilă, a achiziționat aproximativ 112.000 de m2 de spații industriale de la Zacaria Industrial, reprezentând parcuri logistice în patru orașe din România și marcând direcția strategică a grupului de a își face simțită prezența în orașe noi precum Craiova, și a-și întări prezența în orașe precum Sibiu, Arad și Oradea. Prin această achiziție, CTP se apropie cu pași rapizi de obiectivul său pentru anul 2021, de a deține 2.000.000 de m2 de depozite pe piața locală. CTP continuă astfel să-și construiască o fundație solidă pentru dezvoltarea afacerilor din România și să-și dezvolte prezența în orașe-cheie din țară.
ZF a scris încă din luna iulie că CTP discută cu Zacaria achiziția mai multor centre logistice.
Astfel, la Arad și la Sibiu, CTP își consolidează și își extinde portofoliul deja existent în cele două orașe extrem de relevante pentru coridoarele logistice paneuropene. Oradea, de asemenea, devine un punct nodal pe harta CTP, prin prisma noilor spații achiziționate, dar și a proiectului de construcție a terminalului cargo al Aeroportului din Oradea pe care compania l-a câștigat recent, în urma unei licitații desfășurate în luna august 2021. Mai mult decât atât, prin această achiziție, CTP adaugă o locație nouă în portofoliul său, în Craiova, orașul care face legătura din punct de vedere logistic între București și zona de vest a țării.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu