zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

CONFIRMARE: Signal Iduna, liderul pieței de asigurări de sănătate va achiziționa ambele companii ale grupului Ergo din România

Signal Iduna, companie specializată pe zona asigurărilor de sănătate și liderul pieței asigurărilor de sănătate a semnat un acord în data de 20 mai 2021 privind achiziționarea companiilor Ergo Asigurări și Ergo Asigurări de Viață, companii care aparțin grupului Ergo.…

de Iulian Tenchiu 20.05.2021 · 16:34 2 min de citit
CONFIRMARE: Signal Iduna, liderul pieței de asigurări de sănătate va achiziționa ambele companii ale grupului Ergo din România

Foto: Ziarul Financiar

Signal Iduna, companie specializată pe zona asigurărilor de sănătate și liderul pieței asigurărilor de sănătate a semnat un acord în data de 20 mai 2021 privind achiziționarea companiilor Ergo Asigurări și Ergo Asigurări de Viață, companii care aparțin grupului Ergo. Tranzacția va fi supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Consiliului Concurenței din România, au transmis reprezentanții Signal Iduna.

„Într-o perioadă în care conceptul de asigurare este prezent tot mai des printre interesele românilor, continuăm să ne diversificăm segmentele de activitate, astfel încât să oferim soluții pentru o varietate cât mai largă de necesități. Fiind parte dintr-un grup cu o experiență de peste 110 ani în domeniul asigurărilor, fapt ce a adus o valoare adăugată businessului nostru, preluarea portofoliilor celor două companii vine să completeze într-un mod firesc oferta noastră de servicii deja existentă. Acest lucru reprezintă o reconfirmare a rezultatelor înregistrate și a angajamentului nostru pentru dezvoltarea pieței de asigurări din România”, transmis Tiberiu Maier, CEO al Signal Iduna.

Astfel, Ergo va activa în România sub brandul Signal Iduna și va continua să ofere servicii extinse de asigurare ce vor include asigurări de locuințe și răspundere civilă. Volumul de prime subscrise pos-tranzacție pe care Signal Iduna îl va deține în România va crește cu 50%.

Citește și