zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Conflictele dintre autorități și companii cauzate de creșterile de prețuri se transformă în lupte electorale și încleștări între guvernele intervenționiste și adepții și beneficiarii pieței libere și ai capitalismului în care câștigătorul ia tot

♦ Ministrul dezvoltării Greciei, Konstantinos Skrekas: „A combate inflația, în special inflația rezultată din lăcomie, este în primul rând o chestiune de responsabilitate socială, dar și de a asigura coeziunea socială ♦ Verificările vor continua, iar cei care încalcă legea vor fi amendați…

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 07.11.2023 · 20:50 2 min de citit și în ziarul tipărit
Conflictele dintre autorități și companii cauzate de creșterile de prețuri se transformă în lupte electorale și încleștări între guvernele intervenționiste și adepții și beneficiarii pieței libere și ai capitalismului în care câștigătorul ia tot

Foto: Ziarul Financiar

♦ Ministrul dezvoltării Greciei, Konstantinos Skrekas: „A combate inflația, în special inflația rezultată din lăcomie, este în primul rând o chestiune de responsabilitate socială, dar și de a asigura coeziunea socială ♦ Verificările vor continua, iar cei care încalcă legea vor fi amendați fără ezitare“

Într-un fel sau altul, companiile, mici sau corporații multinaționale, ajung în colimatorul autorităților statale și internaționale pentru că majorează nejustificat prețurile, o chestiune căreia i se dă o importanță mai mare în vremuri de criză, cum este cea actuală a creșterii costului vieții. În ultimul timp, problema a căpătat dimensiunile unei încleștări între adepții și beneficiarii pieței libere, cu reglementări minime, ai capitalismului în care câștigătorul ia tot, adică afacerile, și guvernele care în număr tot mai mare capătă tendințe intervenționiste în state providență. Pentru companii, prețuri mai mari la produse și servicii de care consumatorul cu greu se poate lipsi înseamnă profit și, spun ele, resurse pentru investiții și locuri de muncă. Pentru guverne, prețurile mai mari se traduc în primul rând printr-un sentiment de frustrare și neliniște în rândul consumatorilor, care adesea sunt și alegători, dar și în consum mai deprimat și energie mai puțină pentru creșterea economică. Pe de altă parte, amenzile se duc la buget, până la urmă o formă extremă de redistribuire a veniturilor.

În cel mai recent episod de încleștare între companii și guverne, executivul conservator al Greciei a amendat cu câte un milion de dolari două multinaționale pentru marje de profit excesive și injuste. A făcut acest lucru în condițiile în care crește furia populației pentru că se scumpesc fără oprire  produsele esențiale, ceea ce are un impact politic puternic pentru partidul aflat la guvernare, Noua Democrație, scrie Euractiv. Companiile amendate sunt Procter & Gamble și Unilever. „Nimeni nu este mai presus de lege“, a comentat ministrul dezvoltării Greciei Konstantinos Skrekas. Companiile au fost amendate pentru că au încălcat regulile privind marjele brute în privința a peste

Citește și