Consilier Ponta:Taxa pe construcții, insuficient pregătită;dacă se aplică la Cernavodă,s-a terminat!
Măsura privind introducerea impozitului pe construcții speciale trebuia mai bine pregătită și discutată cu mediul de afaceri, întrucât sunt spețe pe care inițiatorii nu le-au avut in vedere, Guvernul căutând soluții pentru a aduce modificări, a afirmat Dragoș Andrei, consilier de stat al premierului
“În câteva zile urmează să producă efecte taxa pe construcții speciale, este o măsură care ar fi trebuit mai bine pregătită, discutată mult mai în detaliu cu reprezentanții mediului de afaceri pentru că apar în fiecare zi spețe noi pe care inițiatorii la acel moment nu le-au avut în vedere. Vă dau un exemplu, poate nu este cel mai relevant, dar dacă se aplică această taxă reactoarelor de la Cernavodă, s-a terminat! Nuclearelectrica va avea o foarte mare problemă pentru că nu s-au luat în calcul toate aceste aspecte”, a afirmat marți Andrei la Forumul Național al IMM-urilor 2014.
El a arătat că, după ședința de Guvern de marți, în care s-au adoptat normele metodologice care clarifică modul de achitare a impozitului pe construcții, prin hotărâre, a avut o discuție cu ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, la care a fost prezent și premierul, privind soluțiile pentru eliminarea spețelor apărute în urma aplicării acestui impozit.
“După ședința de Guvern, am avut o discuție cu ministrul Ioana Petrescu, la care a asistat și premierul. Suntem foarte preocupați cum putem astăzi să găsim portițe să modificăm cu prilejul adoptării unei legi – ordonanța se va transforma în lege – să evităm aceste probleme”, a precizat Andrei.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu