Consolidarea sistemului bancar va continua, prin achiziții. Deocamdată, piața bancară locală îmbrățișează mai mult modelul de bancă universală, deși bancherii recunosc că există spațiu și pentru băncile de nișă
Sistemul bancar s-a consolidat în ultimii ani, existând semne de accelerare, iar bancherii anticipează că acest proces va continua și în perioada următoare având în vedere costurile de operare care devin mai mari, capitalurile necesare și provocările care necesită investiții pentru a putea ține pasul cu dezvoltările tehnologice și cu trendurile pieței, după cum au susținut ieri șefii unor bănci m…
♦ Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank: Procesul de consolidare a dat semne de accelerare. Anul trecut a fost destul de plin. Este clar că și în Europa asistăm la același proces de consolidare. Mă uitam în Olanda că și la ei procesul de consolidare în ultimii 10-15 ani a fost unul foarte accelerat, mai accelerat decât în România ♦ Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: Sistemul bancar din România a fost un exemplu de consolidare în ultimii ani. Noi am avut un rol activ. Costul de operare care devine din ce în ce mai mare face ca această consolidare să aibă sens, dar costul de integrare sau fuziune tot este un factor important ♦ Sergiu Manea, CEO al BCR: Europa în următorii 3-5 ani va fi focalizată pe consolidări naționale. Aceste consolidări vor fi organice sau inorganice. Cele organice vor însemna că anumiți acționari vor trebui să ia decizia de exit pentru că eu nu cred că în orice piață te-ai afla poți să îți permiți să arzi capital chiar și la un nivel foarte redus ♦ Mihaela Lupu, CEO al UniCredit Bank România: Eficiența în contextul consolidării aș spune că ar trebui să fie dezideratul de bază. Din două bănci ineficiente nu cred că poate să rezulte o bancă eficientă. O contaminare pozitivă în sensul acesta când vorbim de consolidare trebuie să existe pentru că este vorba de mentalitatea de a conduce lucrurile în direcția eficienței.
Sistemul bancar s-a consolidat în ultimii ani, existând semne de accelerare, iar bancherii anticipează că acest proces va continua și în perioada următoare având în vedere costurile de operare care devin mai mari, capitalurile necesare și provocările care necesită investiții pentru a putea ține pasul cu dezvoltările tehnologice și cu trendurile pieței, după cum au susținut ieri șefii unor bănci mari din România, prezenți la conferința anuală BNR-ASE în care s-a discutat despre perspectivele privind dezvoltarea sectorului bancar românesc.
În deschiderea conferinței anuale BNR-ASE, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a menționat că accelerarea semnificativă a ritmului digitalizării activităților financiar-bancare aduce noi provocări și pune la încercare modelele clasice de gândire din domeniul economic, monetar și financiar.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc