Construcțiile cresc într-un ritm record de 31% ca urmare a facilităților fiscale, infrastructura doar cu 7%
Volumul lucrărilor din construcții în România în T2/2019, prin comparație cu perioada similară a anului trecut, a crescut cu 31%, cea mai bună dinamică din Uniunea Europeană. Spre comparație, construcțiile în UE au crescut în T2/2019 cu un ritm anual de 2,2%, arată datele Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Foto: Ziarul Financiar

Cu toate acestea, piața din România așteaptă proiectele mari de infrastructură. Facilitățile fiscale au adus lucrărilor private creșteri mari, însă pe partea de lucrări publice dezvoltarea nu a fost impulsionată, din cauză că OUG 114/2018 nu prevedea facilități și pentru firmele care au ca obiect de activitate și mentenanța drumurilor, explică Adriana Iftime, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții.
„În momentul în care o firmă câștigă o licitație publică pe partea de infrastructură, își asumă și mententanța, cum ar fi deszăpezirea, reparațiile necesare etc. În perioada noiembrie-martie nu prea se toarnă asfalt, iar activitatea de deszăpezire era încadrată într-un obiect de activitate care nu intra sub incidența OUG 114. La momentul respectiv a fost o scăpare, am avut nevoie de 6 luni să corectăm acest lucru“, a declarat ea pentru ZF.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan