Construcțiile, o prioritate a investițiilor germane de 6 mld. euro
Germania, al treilea mare investitor străin în economia locală, cu o contribuție de peste 6 miliarde de euro în ultimii 20 de ani, nu a adus în România vreuna din marile bănci și nici nu a construit fabrici pentru celebrele mașini germane, deși în urmă cu câțiva ani a fost luată în calcul o astfel de investiție în vestul țării.
Foto: Ziarul Financiar
Germania este, după Olanda și Austria, țara din care au fost atrase cele mai multe investiții străine în România după ‘90, potrivit datelor BNR, care la sfârșitul anului 2011 aloca investitorilor germane 11,4% (peste 6 miliarde de euro) dintr-un stoc al investițiilor străine directe de 55,1 mld. euro atrase de economia locală.
Grupul Continental a ajuns la afaceri de peste 1,5 mld. euro în România, fiind cel mai mare producător de componente auto, E.ON are în energie afaceri de 1,2 mld. euro, Allianz se bate la vârful pieței asigurărilor, în timp ce Volkswagen este cea mai cumpărată marcă auto din import.
În materie de comerț alimentar, cinci rețele din Germania – Kaufland, Metro, Lidl, Penny și Billa – au vânzări anuale de aproape 4 miliarde de euro, respectiv jumătate din piața de retail modern, dar investițiile germane nu au ocolit nici sectorul de construcții.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar