Construcțiile, sectorul-surpriză al economiei în pandemie, au scăzut în ianuarie, după doi ani de creștere. Volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 3,6% în ianuarie 2021 prin comparație cu ianuarie 2020. Infrastructura, însă, care face jumătate din
Construcțiile, care în 2020 au pus umărul la atenuarea scăderii economice, au scăzut în prima lună din 2021 cu 3,6%, prin comparație cu aceeași lună din 2020.
Foto: Ziarul Financiar
Construcțiile, care în 2020 au pus umărul la atenuarea scăderii economice, au scăzut în prima lună din 2021 cu 3,6%, prin comparație cu aceeași lună din 2020. Evoluția a venit din cauza scăderilor de două cifre pe zona de rezidențial și nerezidențial, însă infrastructura, care înseamnă jumătate din piața de construcții, a crescut cu 17%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Bogdan Funieru, managing director la Neomar Consulting, companie de consultanță în construcții, spune că nu este vorba de o prăbușire a construcțiilor, ci mai degrabă de o reașezare a pieței. Anul 2020 a fost unul foarte bun pentru piața de construcții și din inerția proiectelor pornite în anii anteriori, care nu s-au oprit în pandemie.
„Anul trecut s-au finalizat mari proiecte rezidențiale. Probabil că e un volum care acoperă în momentul de față cererea, cel puțin cererea pe moment. Vedem că pe piața imobiliară cererea pentru închirieri a scăzut, iar această situație va atrage și o curbare a interesului pentru achiziția de locuințe noi, pe fondul scăderii chiriilor și pe fondul creșterii prețurilor de construcție“, spune el și adaugă că lunile de iarnă nu sunt indicator foarte bun pentru evoluția sectorului, pentru că depinde foarte mult de condițiile meteorologice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca