Constructorii de la Bog'Art, UTI Construction and Facility Management și Drumuri Bihor au finalizat noul terminal de plecări al aeroportului din Satu Mare, investiție de aproximativ 63 mil. euro
Constructorul Bog’Art, deținut de Raul Doicescu, în asociere cu UTI Construction and Facility Management, companie controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, și cu Drumuri Bihor, controlată de Beniamin Rus, au finalizat construcția noului terminal destinat exclusiv plecărilor al aeroportului din Satu Mare, o investiție de 311,8 mil. lei (aproximativ 63 mil. euro).
Foto: Ziarul Financiar
Constructorul Bog’Art, deținut de Raul Doicescu, în asociere cu UTI Construction and Facility Management, companie controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, și cu Drumuri Bihor, controlată de Beniamin Rus, au finalizat construcția noului terminal destinat exclusiv plecărilor al aeroportului din Satu Mare, o investiție de 311,8 mil. lei (aproximativ 63 mil. euro). „Noul terminal dispune de 4 porți de îmbarcare, un sistem inteligent de benzi de bagaje, ghișee automate de pre-boarding și un sistem de detecție și recunoaștere facială pentru pasageri. De asemenea, noua construcție dispune de lifturi panoramice și de un sistem avansat de procesare a bagajelor“, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Satu Mare.
Noul terminal are o suprafață utilă de 6.584 metri pătrați și este situat pe 3 nivele. Subsolul este destinat procesării bagajelor, cu un adăpost antiatomic și un sistem de protecție a populației și evacuare în caz de pericol, parterul este destinat zonei publice și zonei comerciale, cu 8 ghișee de check-in și control de securitate, iar etajul 1 cuprinde spațiul de regrupare și porțile de îmbarcare. Concepția architecturală a fost realizată de arhitectul Dorin Ștefan, care a mai proiectat și aeroportul Brașov.
Aeroportul din Satu Mare, aflat în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, a fost tranzitat anul trecut de 70.206 de pasageri, față de 56.396 de oameni în 2023, situându-se abia pe locul 15 în clasamentul aeroporturilor din România, după traficul înregistrat în 2024. Aeroporturile locale au avut un nou record de pasageri în 2024, înregistrând în total 26 de milioane de persoane care au tranzitat terminalele de pe plan local, în creștere cu 6% față de anul anterior, potrivit datelor Asociației Aeroporturilor din România.
Citește și
1 min
Iulian Anghel