zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Constructorii români își îndreaptă privirea către proiectele de autostrăzi: Avem experiență în realizarea de drumuri, avem oameni, putem face

Companiile românești din construcții devin tot mai interesate de pro­iectele majore de in­frastructură, în con­textul în care ultimele luni au fost prielnice lucrărilor de acest tip, fiind făcute demersuri pentru mai multe șantiere noi.

de Mirela Turlan , Editor Web 07.09.2021 · 19:57 2 min de citit
Constructorii români își îndreaptă privirea către proiectele de autostrăzi: Avem experiență în realizarea de drumuri, avem oameni, putem face

Foto: Ziarul Financiar

♦ Istoria locală arată că nu totdeauna constructorii de autostrăzi au avut o soartă fericită ♦ Firme mari din construcții, precum Euroconstruct Trading ’98, Tehnologica Radion, Vega 93, Delta ACM sau Straco Grup, au ajuns în insolvență sau faliment, la capătul mai multor ani în care au derulat proiecte  majore de infrastructură ♦ Pe de altă parte, există și cazuri precum cel al firmelor deținute de Dorinel Umbrărescu, care au reușit să crească de-a lungul anilor, lucrând doar în proiecte publice.

Companiile românești din construcții devin tot mai interesate de pro­iectele majore de in­frastructură, în con­textul în care ultimele luni au fost prielnice lucrărilor de acest tip, fiind făcute demersuri pentru mai multe șantiere noi.

Cel mai recent, Construcții Erbașu, companie controlată de antreprenorul Cristian Erbașu, a fost anunțat drept liderul asocierii care va proiecta și executa subsecțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, cu o lungime de 26 de kilometri, din autostrada Brașov-Târgu-Mureș-Cluj-Oradea, potrivit unui anunț făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Este primul proiect pe care îl câștigăm. Ofertăm de patru ani, am ofertat proiecte cu o valoare cumulată de circa 2 miliarde de euro, dar este prima dată când câștigăm. Avem experiență în realizarea de drumuri orășenești, avem oameni, putem face. Mai suntem înscriși și la alte licitații în acest moment, iar printre ele sunt și proiecte de autostrăzi“, spune Cristian Erbașu.

Citește și