Consultanții și antreprenorii, despre TVA split: Cele mai afectate vor fi companiile mici
Guvernul a decis miercuri instituirea plății defalcate a TVA, în mod obligatoriu, începând cu 1 ianuarie 2018 pentru a reduce evaziunea fiscală în acest domeniu, dar măsura continuă să fie criticată de consultanți și de reprezentanții mediului de afaceri, care spun că ea va crea și mai multă impredictibilitate, iar companiile locale vor avea costuri suplimentare prin impunerea deschiderii unui co…
Foto: Ziarul Financiar
Guvernul a decis miercuri instituirea plății defalcate a TVA, în mod obligatoriu, începând cu 1 ianuarie 2018 pentru a reduce evaziunea fiscală în acest domeniu, dar măsura continuă să fie criticată de consultanți și de reprezentanții mediului de afaceri, care spun că ea va crea și mai multă impredictibilitate, iar companiile locale vor avea costuri suplimentare prin impunerea deschiderii unui cont de TVA separat de conturile curente.
„În numele unei așa-zise disciplinări a sistemului, guvernul lasă fără aer firmele mici și mijlocii de bună credință, lipsindu-le de sume importante în cash flow-ul lunar. Nu marii evazioniști vor fi afectați, cei care, asemenea premierului Tudose, nu lucrează prin conturi bancare, ci fac tranzacțiile la sacoșă, fără chitanță și fără factură, ci antreprenorul local care duce lună de lună o luptă tot mai grea pentru supraviețuirea businessului său și pentru a-și achita la timp salariile”, a spus Mirabela Miron, președinta firmei de consultanță Avisso din Iași.
Ea a mai spus că introducerea plății defalcate a TVA este „o nouă lovitură” pentru mediul economic, după măsura de a plăti contribuții sociale integrale pentru normele parțiale de lucru, iar măsura privind TVA-ul defalcat afectează, paradoxal, activitatea firmelor care lucrează legal.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan