Contzilla.ro: Angajatorii vor folosi un model cadru actualizat pentru contractele individuale de muncă
Modelul cadru al contractelor individuale de muncă a fost completat cu două noi prevederi.
Foto: Ziarul Financiar
Modelul cadru al contractelor individuale de muncă a fost completat cu două noi prevederi.
Prima modificare vizează capitolul atribuțiile postului, astfel că potrivit noului model, se introduce prevederea specifică microîntreprinderilor cu până la 9 salariați legată de obligaƫia întocmirii fișei postului. Astfel, atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepția microîntreprinderilor cu până la 9 salariați, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activității.
A doua modificare se referă la completarea listei obligaƫiilor angajatorului cu aceea de informare a angajatului cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca