zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Contzilla.ro: Sinteza noutăților fiscale valabile în 2024. Anul viitor aduce 44 de modificări, legate inclusiv de microîntreprinderi, salarizare, TVA, impozit pe profit și chirii

Microîntreprinderi Se introduce o condiție suplimentară pentru ca o societate să poată aplica regimul microîntreprinderilor: să depună la timp situațiile financiare. Pentru anul 2024, condiția se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie…

de ZF Corporate 29.12.2023 · 13:36 3 min de citit
Contzilla.ro: Sinteza noutăților fiscale valabile în 2024. Anul viitor aduce 44 de modificări, legate inclusiv de microîntreprinderi, salarizare, TVA, impozit pe profit și chirii

Foto: Ziarul Financiar

Microîntreprinderi

  1. Se introduce o condiție suplimentară pentru ca o societate să poată aplica regimul microîntreprinderilor: să depună la timp situațiile financiare. Pentru anul 2024, condiția se consideră îndeplinită dacă situațiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv.
  2. Se limitează numărul de microîntreprinderi pe care o persoană le poate deține (direct sau indirect) la una.  
  3. Încadrarea în plafonul veniturilor de 500.000 euro de către o microîntreprindere se va face ținând cont și de veniturile întreprinderilor legate cu aceasta.
  4. Se elimină facilitatea pentru HORECA prin care acestea puteau fi microîntreprinderi fără a îndeplini condiția privind existența a cel puțin un salariat și cea privind plafonul veniturilor de 500.000 euro.
  5. Se introduce o cotă de impozitare pe venitul microîntreprinderilor de 3% pentru societățile care depășesc un plafon al veniturilor de 60.000 euro. Practic vor exista doua cote: 1% se aplică pentru venituri până la 60.000 euro și 3% pentru ce depășește acest plafon.
  6. Societățile din HORECA precum și unele societăți din IT (exista o lista concreta cu coduri CAEN) nu vor putea aplica decât cota de 3% indiferent care va fi nivelul veniturilor.
  7. Se introduce pentru persoanele juridice romane care realizează venituri conexe din activități de asigurare și reasigurare o regulă pentru păstrarea acestora în sfera de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, în situația în care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale.
  8. Sponsorizările și costul aparatelor de marcat nu se vor mai putea scădea din impozitul datorat de microîntreprinderi.
  9. Se introduce o clarificare pentru microîntreprinderile suspendate: acestea pot rămâne microîntreprinderi dacă după reluarea suspendării îndeplinesc condițiile pentru a fi microîntreprinderi.

Impozit pe profit

  1. Societățile care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro și care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri stabilit potrivit unei formule, sunt obligați la plata impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.
  2. Instituțiile de credit datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit pe cifra de afaceri de 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2025 inclusiv și %, începând cu data de 1 ianuarie 2026.
  3. Persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol si gaze naturale care înregistrează în anul precedent o cifra de afaceri de peste 50.000.000 euro, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri.
  4. Se introduc in rândul cheltuielilor sociale cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe precum și  sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie dar nu mai mult de 1.500 lei/luna pentru fiecare copil.
  5. Se reduce limita de deductibilitate a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate de la 50% la 30%, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
  6. Pierderile fiscale se vor putea recupera doar în procent de 70% iar termenul de recuperare scade de la 7 ani la 5 ani.
  7. Redirecționarea sumelor pentru sponsorizări se va putea face numai până la data depunerii declarației privind impozitul pe profit.

TVA

Citește și