Contzilla.ro: Trei modificări legislative privind Codul muncii în anul 2020
Reglementarea zilelelor libere pentru salariații care aparțin altui cult religios, amenzi crescute pentru munca suplimentară și reglementarea mai precisă a discriminării sunt trei aspecte legislative care au incidență asupra Codului muncii în anul 2020. Primele două au fost publicate în Monitorul oficial iar ultima este în dezbatere, pe agenda Camerei deputaților.
Foto: Ziarul Financiar

În primul rand, în luna aprilie 2020 s-a adus o modificare Codului muncii prin Legea 37/2020 care aduce ca element de noutate prevederea că, pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii se acorda în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult.
De asemenea, s-a introdus prevederea că salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica