Copoiu, Schneider Electric: Oferta Electrica va aduce un salt în vânzările de echipamente energetice
Listarea Electrica SA, prin care societatea de distribuție a energiei va strânge de pe bursă peste 400 milioane de euro, bani care vor merge în investiții în infrastructură, va aduce un mare plus vânzărilor distribuitorilor de echipamente de gestiune energetică, crede Răzvan Copoiu, directorul diviziei de industrie al sucursalei locale a Schneider Electric.
Foto: Ziarul Financiar

“Electrica este un client important și cu mare potențial de business pe partea de echipamente electrice și modernizare de rețele electrice. De la Electrica ne așteptăm la un salt în vânzări, pentru noi și competitorii noștri, pe mai mult de un an”, a spus Copoiu.
Circa 25% din vânzările Schneider Electric pe piața locală, care anul trecut s-au ridicat la 211 milioane de lei, sunt reprezentate de echipamente pentru industria energetică, cu aplicații în special în distribuția de electricitate.
Electrica SA și-a propus să utilizeze capitalul strâns de la investitorii de pe bursă pentru a alimenta investiții de 1,4 miliarde de euro, derulate până în 2018, tocmai în infrastructura de distribuție a energiei electrice.
“Este o zonă foarte importantă pentru noi”, a subliniat Copoiu.
El a arătat că un procent similar din afaceri, adică aproximativ un sfert, vine din vânzările către sectorul industrial, unde investițiile sunt relativ constante.
Restul de circa 50% din afaceri este realizat din segmentul clădirilor rezidențiale și comerciale, pentru care Schneider Electric furnizează echipamente de eficientizare și management al consumului de energie electrică. Copoiu a mai spus că această piață se află în dezvoltare.
“Există un trend verde. Pentru tot ce se construiește nou, dezvoltatorii caută să îndeplinească criterii de eficiență”, a arătat directorul Schneider Electric.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu