Corneliu Bodea, Adrem: Energia electrică nu este un produs care să răspundă precum alte produse regulilor pieței libere
AdministraȚia publică centrală lucrează la un proiect de reglementare a pieței de energie, în linie – spune el – cu inițiativele europene. Prețul ar urma să fie plafonat la producător și apoi pe lanț astfel ca la consumatorul final să ajungă un preț al energiei electrice de 1 leu/KWh.
Foto: Ziarul Financiar

„Se ia în discuție reglementarea pieței, adică instituirea unui preț la producător, indiferent de forma de producție. Acesta este genul de măsură indicată inclusiv de Comisia Europeană. Pentru producătorii care nu își acoperă costurile și o marjă de profit ANRE parte la un preț special. Prin această măsură s-ar crea un volum de energie pe piață la un mix de preț stabil. Unul din scenariile la care se lucrează este să se ajungă la un preț de 450 de lei/MWh la producător, la consumatorul final să ajungă la 1 leu/KWh“, a spus Corneliu Bodea la ZF Live, emisiune de business susținută de Orange Business Services.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca