Corpul de Control al premierului sesizează DNA pentru nereguli identificate la CNAS
Corpul de Control al premierului va sesiza Direcția Națională Anticorupție asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul unei acțiuni de control privind activitatea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).
Corpul de Control al premierului va sesiza Direcția Națională Anticorupție asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul unei acțiuni de control privind activitatea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), acuzând că, din cauza modului defectuos în care reprezentanții CNAS și ai Ministerului Sănătății și-au exercitat atribuțiile de serviciu privind realizarea unei evidențe a plătitorilor contributței trimestriale, nu au fost încasate venituri în sumă totală de 189,7 milioane lei, reprezentând contribuții trimestriale.
Această sumă constituie pagubă la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sănătății.
În comunicatul transmis de Guvern sunt menționate două perioade diferite pentru care este calculată paguba constatată, respectiv trimestrul IV 2009-trimestrul III 2010 și trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, dar Executivul nu a răspuns solicitării de clarificare a MEDIAFAX.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan