Costoiu: Fac apel la rectori să preia Statutul studentului și să-l implementeze în universități
Ministrul pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, face apel la rectori să preia Statutul studentului și să îl reglementeze la nivelul propriilor universități, astfel încât acesta să fie implementat cât mai curând în fiecare instituție de învățământ superior.
“Statutul studentului a fost adoptat. Așteptăm propuneri de îmbunătățire, dacă există din partea studenților. El trebuie aplicat, Legea educației prevede explicit acest lucru”, a declarat, vineri, ministrul Mihnea Costoiu, după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR).
El a precizat că așa cum cadrele didactice au propriul statut, care este aplicat cu responsabilitate, tot așa trebuie să se întâmple și cu Statutul studentului.
“Statutul studentului este un corespondent al Statutului cadrelor didactice. Dacă un statut al cadrelor didactice este aplicat cu responsabilitate, nu văd de ce un statut al studentului nu poate fi aplicat. Fac apel către rectori să preia Statutul studentului și să facă la nivelul universităților propria reglementare”, a spus ministrul Mihnea Costoiu, răspunzând astfel solicitării făcute de către UNSR de a susține aplicarea acestui document în toate universitățile din România.
Citește și
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron