Cota de piață Android, la cel mai mare nivel din istorie
Cu rivalul iPhone lăsat fără inovații majore și platforma Windows 10 Mobile ca și îngropată, sistemul Android continuă să domine autoritar piața smartphone, cu o cotă de piață estimată la peste 88%.
Comparat unei cote de 84.1% măsurată anul trecut, creșterea nu este foarte mare, însă pusă în contextul unei reduceri cu 5.2% a cotei de piață atribuite platformei iOS, progresul făcut arată tendința de marginalizare a celei din urmă. Astfel, sistemul iOS rămâne cu o cotă de piață de 12.1%, în scădere de la 13.6% în perioada Q3-2015, potrivit Go4it.
Reflectând această tendință, livrările de telefoane cu Android au crescut cu 10.3% comparat anului trecut, în timp ce livrările iPhone au scăzut cu 5.2%.
„Creșterea raportată pentru platforma Android a venit pe cheltuiala tuturor celorlalte platforme rivale” declară Neil Mawston, director executiv al companiei Strategy Analytics. „Apple iOS a pierdut teren în fața Android, trecând la o cotă de piață sub pragul de 12% în intervalul Q3-2016, ca urmare a vânzărilor sub așteptări obținute în China și Africa.”
Citește și
3 min
Liviu Popescu
2 min
Valeriu Dănilă
2 min
Ramona Cornea