Covalact obține anularea sancționării dată de Consiliul Concurenței în urmă cu cinci ani, când instituția a amendat producătorul de lactate împreună cu alți retaileri și furnizori, cu amenzi totale de 35 mil. euro
Producătorul de lactate Covalact din Sfântu-Gheorghe, unul dintre primii zece jucători din piața locală, asistat de avocații de la Schoenherr și Asociații, a câștigat litigiul privind contestarea amenzii aplicate companiei de către Consiliul Concurenței în anul 2015, când instituția, în urma unei investigații derulate pe piața de retail, a sancționat patru retaileri și pe furnizorii acestora, pri…
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de lactate Covalact din Sfântu-Gheorghe, unul dintre primii zece jucători din piața locală, asistat de avocații de la Schoenherr și Asociații, a câștigat litigiul privind contestarea amenzii aplicate companiei de către Consiliul Concurenței în anul 2015, când instituția, în urma unei investigații derulate pe piața de retail, a sancționat patru retaileri și pe furnizorii acestora, printre care și Covalact, cu amenzi în valoare totală de 35 milioane euro.
Sancțiunile au fost aplicate în legătură cu o pretinsă încălcare a regulilor de concurență constând în fixarea prețurilor de revânzare. Covalact a contestat decizia de sancționare a autorității de concurență și este prima dintre toate companiile sancționate care a obținut o soluție favorabilă definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit informațiilor transmise joi de reprezentanții casei de avocatură Schoenherr și Asociații.
„Rezultatul favorabil clientului nostru reflectă corecta evaluare a situației particulare în care s-a regăsit Covalact în cadrul acestei investigații”, spune Georgiana Bădescu, partner în cadrul practicii de dreptul UE și dreptul concurenței a Schoenherr și Asociații SCA și coordonatoarea echipei de avocați implicate în acest proiect.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc