Creșterea de 5% va veni doar după reconstrucția sistemului de învățământ
Potențialul de creștere economică al României pentru următorul deceniu ține în primul rând de reconstrucția sistemului educațional profesional și tehnic astfel încât să livreze absolvenții în tandem cu cererea venită din mediul privat
Foto: Ziarul Financiar
Potențialul de creștere economică al României pentru următorul deceniu ține în primul rând de reconstrucția sistemului educațional profesional și tehnic astfel încât să livreze absolvenții în tandem cu cererea venită din mediul privat, crede Neculai Apostol, fondatorul grupului Kosarom, cel mai mare procesator de carne din regiunea Moldovei.
„Creșterea economică este adusă de un complex de factori, dar cel mai important este educația, disponibilitatea forței de muncă bine calificate“, spune el.
Cu peste 300 de angajați numai în compania care se ocupă cu producția de mezeluri, Apostol explică că simte ca s-a transformat în formator de forță de muncă în condițiile în care compania sa este nevoită să pregătească angajații la locul de muncă pentru ca apoi să se afle în poziția de „exportator“ de personal către abatoarele din vestul Europei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca