Creșterea economiei americane depinde în acest moment prea mult de investițiile în AI, însă beneficiile pe termen lung sunt incerte, iar riscul formării unei bule crește
Consum în declin, piață a muncii sub presiune… Economia americană a suferit numeroase turbulențe de la începutul anului. Războiul comercial al lui Donald Trump a avut impact asupra inflației.
Foto: Ziarul Financiar
Consum în declin, piață a muncii sub presiune… Economia americană a suferit numeroase turbulențe de la începutul anului. Războiul comercial al lui Donald Trump a avut impact asupra inflației. Deși scenariul stagflației planează asupra celei mai mari economii a lumii, aceasta dă dovadă de reziliență: creșterea sa a atins 1,2% în primul semestru, în termeni anuali. Această creștere este generată în primul rând de o tendință de fond: inteligența artificială, scrie La Tribune.
Potrivit unei note a JPMorgan, în primul trimestru din 2025 „cheltuielile de investiții având legătură cu AI au contribuit cu 1,1% la creșterea PIB-ului“. O contribuție cu mult peste cea adusă de consumatorii americani: „Cu consumul în încetinire ușoară, boomul AI este cel care stimulează investițiile și are o contribuție semnificativă la creștere“, subliniază Christophe Blot, director adjunct al Observatoire français des conjonctures economiques.
Această dinamică a investițiilor în AI este datorită giganților tech ca Meta, Alphabet, Microsoft, Amazon sau Oracle, care investesc la scară mare în centre de date în SUA. „Este unul dintre principalele canale de contribuție ale AI“, remarcă Aurelien Duthoit, economist în cadrul Coface. „Este chiar posibil ca anul viitor să se investească mai mult în construirea de centre de date decât în spațiile de birouri“.
Citește și
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu
2 min
Iulian Tenchiu