Creșterea tarifelor de distribuție a energiei: Miza este de 1,4 miliarde de euro pentru marii gestionari de rețele, majorările propuse fiind și de aproape 30%. Impactul în facturi va fi minim
Tarifele de distribuție ar putea să crească de la 1 aprilie cu circa 30%, arată ultimele informații, după ce în ultimul an acestea au fost înghețate.
Foto: Ziarul Financiar
Tarifele de distribuție ar putea să crească de la 1 aprilie cu circa 30%, arată ultimele informații, după ce în ultimul an acestea au fost înghețate. Investițiile în rețele de distribuție a energiei, realizate prin tarife, sunt esențiale pentru integrarea prosumatorilor, a proiectelor de energie verde sau a dezvoltării mobilității electrice. Dar pe de altă parte, este necesară identificarea unui echilibru între această nevoie de investiții și gradul de suportabilitate al consumatorilor. Specialiștii din piață spun însă că majorările nu se vor vedea în facturi, oricum plafonate până în 2025. În acest moment, din factura finală, distribuția reprezintă circa 35% din valoarea totală.
„Urmare a analizei datelor de fundamentare transmise de operatorul de transport și sistem și de operatorii de distribuție concesionari, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a efectuat calculele prin care s-au stabilit tarifele de transport și tarifele de distribuție propuse spre aprobare, pentru fiecare operator de rețea, valabile de la data de 01 aprilie 2023“, se arată în nota de informare privind proiectele de ordine pentru aprobarea tarifelor de transport și distribuție a energiei care vor fi aplicate de la 1 aprilie 2023. De un an de zile, tarifele de distribuție a energiei au fost înghețate, deși începând chiar cu anul 2021 prețul energiei a fost într-o creștere vertiginoasă, cu un maxim atins în vara anului trecut, acest lucru însemnând pentru distribuitori costuri mai mari în acoperirea consumului propriu tehnologic.
„O parte importantă din venitul reglementat aferent anului 2023 este reprezentată de costul cu achiziția energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), care a înregistrat începând cu luna iulie 2021 o creștere semnificativă cauzată de creșterile abrupte de preț din piața de energie electrică.“ Tocmai această componentă care rezultă din costurile suplimentare pentru CPT va fi inclusă în veniturile reglementate al operatorilor și va avea o perioadă de reglementare de 5 ani.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca