Creșterea veniturilor bugetului, la cinci luni, a intrat sub rata inflației. Veniturile nominale, la cinci luni: plus 9,2%. Inflația, în mai, 10,9%. Deci venituri reale cu 1,5% mai mici
Este pentru prima dată în acest an când tabloul de bord al Finanțelor evidențiază o creștere de venituri sub rata inflației.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Veniturile bugetului consolidat din luna mai 2026, de 55,7 mld. lei, au fost mai mici cu 0,7% (400 mil. lei) decât cele încasate în mai 2025, în condițiile în care în mai inflația a fost de 10,9% ♦ Suma pare sumă mică, dar inversarea creșterii a fost suficientă să ducă creșterea de venituri, pentru toate cele cinci luni din an, de 9,2%, sub rata inflației de 10,9% (în mai), ceea ce înseamnă că veniturile reale sunt mai mici cu 1,5%, la cinci luni, an/an.
Este pentru prima dată în acest an când tabloul de bord al Finanțelor evidențiază o creștere de venituri sub rata inflației.
În mai 2026, veniturile nominale au fost mai mici cu 0,7% față de mai 2025, în vreme ce inflația a fost de aproape 11%. Scăderea a venit, în bună măsură, din veniturile nefiscale (încasări ale statului care nu provin din taxe sau impozite obligatorii). Acestea au fost cu 4 mld. lei mai mici în primele cinci luni din an (- 17%) și cu 2 mld. lei mai mici în mai curent față de mai 2025 (- 40%).
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc