Cum crești de la zero la 1 mld. lei în 20 de ani și cu ce lecții vine o astfel de călătorie? Dan Ștefan, Autonom: Nu am fost mari fani ai țintelor, mai degrabă ne-am uitat la ele din spate, nu din față. Călătoria și învățarea continuă sunt mai importante
Să pornești de la zero și să ajungi la o afacere de 1 miliard de lei poate părea genul de poveste rezervată filmelor sau oamenilor care au avut noroc la momentul potrivit. Dar, în realitate, în spatele unui astfel de rezultat sunt ani de muncă, alegeri, greșeli, curaj și multă învățare.
♦ Dan Ștefan, cofondatorul Autonom, a fost prezent în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?”, susținută de Banca Transilvania și parte din programul FIT – Finanțe pe Înțelesul Tuturor al BT, și a vorbit despre antreprenoriat, bani și lecțiile de business și de viață învățate în cele două decenii de activitate ale afacerii.
Să pornești de la zero și să ajungi la o afacere de 1 miliard de lei poate părea genul de poveste rezervată filmelor sau oamenilor care au avut noroc la momentul potrivit. Dar, în realitate, în spatele unui astfel de rezultat sunt ani de muncă, alegeri, greșeli, curaj și multă învățare.
Povestea Autonom, cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România, începe astfel: Dan și Marius Ștefan, doi frați întorși în România din Franța și SUA, au pornit de la zero, în 2006, o afacere cu închirieri de mașini în Piatra-Neamț. Acum, brandul Autonom este prezent în toate orașele din țară și nu numai.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca