Cristian Popa, CFA, membru al CA al BNR: Importanța independenței băncii centrale. Când remediul funcționează, dar medicul este totuși concediat. Cazul Turciei

Naci Ağbal, acum fostul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, a făcut ceea ce ar fi făcut orice guvernator de bancă centrală responsabil, care vrea să stăvilească inflația și să oprească deprecierea monedei naționale: și-a făcut datoria și a crescut dobânzile. A evitat astfel adâncirea crizei în care se găsea tara sa la preluarea mandatului de guvernator. A fost însă concediat pentru asta: la două zile după ultima creștere a ratei de dobânda de politica monetară, vineri, președintele țarii elibera din funcție al 3-lea guvernator în decurs de 2 ani.

Scriam acum o lună despre costul jocurilor periculoase în care se pot avânta bancherii centrali și cine plătește aceste greșeli, exemplificând cu deciziile luate în trecut de Banca Centrala a Turciei, care a crezut că poate avea atât dobânzi mici cât și inflație redusă. Reducerea prea mare sau prea brusca a dobânzilor poate face mai mult rău decât bine, poate fi o pastila otrăvita. Când forțezi reducerea dobânzilor încrederea in politica monetara scade, uneori abrupt. Am scris atunci despre deprecierea de până la 43% din cursul anului ca si consecința, un cost al acestor jocuri riscante, izvorâte desigur din intenții bune, dar și despre Naci Ağbal, guvernatorul salvator, tehnocrat, numit cu mandat de a redresa situația. Analiștii îl vedeau cu ochi buni pe Ağbal, se așteptau ca acesta să readucă credibilitatea Băncii Centrale a Turciei și să normalizeze politica monetară, adică să crească dobânzile, pentru a reversa creșterea inflației și a opri hemoragia (deprecierea) lirei. Exact asta a și făcut: a crescut dobânzile cu 6,75 procente pe finalul anului trecut, ducând astfel dobânda de politica monetară de la 10,25% la 17%. A poziționat astfel banca centrală împotriva presiunilor inflaționiste, a recâștigat credibilitatea piețelor financiare și odată cu asta a stabilizat și cursul: lira a închis anul trecut cu o depreciere de (doar) 20% fata de dolar. Chiar și așa, lira avusese un an prost: dintre monedele țărilor emergente, doar peso-ul argentinian și realul brazilian se depreciaseră mai mult.

O decizie neplăcuta, dar cu siguranța necesară.