Cristian Popa viceguvernator BNR: Despre transformarea instituțională a Băncii Naționale a României între anii 1998-2014 (I)

BNR este pe bună dreptate privită drept o instituție cheie în eforturile de asigurare a stabilității macroeconomice și financiare în România de-a lungul perioadei de după 1989. Perenitatea prezenței și acțiunii ei sunt însă bazate pe transformări în timp ale instituției, induse atât de noi abordări ale ducerii la îndeplinire a obiectivelor sale, de modificări de durată induse în urma traversării perioadelor de criză, de analiză și adoptare a bunelor practici ale instituțiilor similare, de colaborarea internațională, precum și de anticiparea modificărilor de problematică probabile să afecteze pe orizont mediu și lung îndeplinirea mandatului băncii centrale.

Schimbare de paradigmă în politica monetară: țintirea inflației

Un prim aspect al transformării instituționale care merită a fi examinat este cel al adoptării țintirii inflației drept regim de politică monetară în România. Am avut privilegiul de a fi primul autor din țara noastră al cercetărilor asupra acestei strategii pe atunci noi, ele fiind începute în perioada stagiului de bursier Fulbright la Universitatea Harvard (1994-95) și compunând o parte importantă a tezei de doctorat susținute în 1997, unde, pe lângă o ierarhizare a țintirii inflației față de alte regimuri de politică monetară (țintirea nivelului agregat al prețurilor, țintirea PIB nominal, țintirea cursului de schimb, etc.) din punctul de vedere al eficacității simultane în stabilizarea prețurilor și reducerii volatilității nivelului de activi­tate reală, susținută de simulări empirice, am analizat și experiența altor economii în folosirea țintirii inflației în cadrul unei reforme radicale a sectorului public, însoțite de consolidare fiscală (Noua Zeelandă), al pierderii ancorei nominale reprezentate de cursul de schimb (cazul Marii Britanii), al utilizării în conjuncție a țintirii inflației și a unei traiectorii predictibile a cursului într-o economie emergentă (cazul Israelului), precum și al țintirii implicite a inflației integrate în cadrul unei gestionări cuprinzătoare a agregatelor monetare în sens larg (Germania, Elveția) (Popa, 1996; 1997).