Cristian Prichea preia conducerea Companiei Naționale de Vânzări a Ford în România
Ford România anunță astăzi că domnul Cristian Prichea este noul director general al Companiei Naționale de Vânzări, înlocuindu-l astfel pe Attila Szabo, care la rândul său este numit Director General al Ford Ungaria și Ford Cehia.
Foto: Ziarul Financiar

Szabo a condus operațiunile de vânzări și marketing ale mărcii Ford în România începând cu 2016, iar din ianuarie anul curent el supervizează și Republica Cehă.
“România va ocupa mereu un loc special în inima mea și sunt onorat că am avut șansa de a lucra aici, alături de o echipă nu numai foarte tânără, dar totodată creativă si foarte dinamică. Cred că numirea lui Cristian în fruntea operațiunilor de vânzări și marketing vine la momentul oportun pentru activitatea noastră comercială din România. Cristian este, așadar, primul român numit în această funcție și sunt convins că sub conducerea sa performanțele Ford de vânzări vor continua în aceeași direcție pozitivă ca și până acum”, a declarat Attila.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu