CSALB a primit peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în primele șase luni din 2024, în creștere cu 20% an/an. Valoarea beneficiilor obținute în urma negocierilor cu băncile s-a apropiat de 1,5 mil. euro
Românii au trimis în primul semestru (S1) din 2024 către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului…
Foto: Ziarul Financiar
Românii au trimis în primul semestru (S1) din 2024 către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, beneficiile totale obținute în urma negocierilor ridicându-se la aproximativ 1,5 mil. euro.
Menținerea la un nivel ridicat a indicilor ROBOR și IRCC, în funcție de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă, reprezintă principala cauză invocată în cererile de renegociere a contractelor de credit, arată datele transmise ieri de CSALB. Creșteri mai mari decât în cazul numărului de cereri s-au înregistrat pentru negocierile propriu-zise, adică cererile acceptate de bănci, și împăcările, adică negocieri finalizate cu acceptarea de către consumator și bancă a soluției propuse de conciliator. Astfel, numărul dosarelor de negociere formate de la începutul anului se apropie de 600, în creștere cu 25% față de perioada similară din 2023.
În cazul negocierilor reușite creșterea este de 31% an/an. Datele CSALB arată că au fost peste 500 de împăcări între consumatori și bănci de la începutul acestui an și doar în 20 de cazuri părțile nu s-au înțeles. De la începutul activității CSALB consumatorii au obținut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB. În medie, un consumator a obținut beneficii de aproximativ 5.000 de euro în 2023 și de 3.900 de euro în 2022.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca