CTP devine primul jucător de pe piața de logistică cu peste 2 mil. mp spații industriale
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasă A din România, cu un portofoliu de aproximativ 1.850.000 mp, a achiziționat încă 153.000 mp de spații logistice și industriale, adăugând o nouă locație strategică portofoliului…
Foto: Ziarul Financiar
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasă A din România, cu un portofoliu de aproximativ 1.850.000 mp, a achiziționat încă 153.000 mp de spații logistice și industriale, adăugând o nouă locație strategică portofoliului său, în Brașov și extinzându-și prezența în Timișoara și sudul Bucureștiului, fiind acum prezent în 13 orașe. Tranzacția marchează începutul unei cooperări fructuoase între CTP și Olympian Parks, vânzătorul portofoliului, printr-o tranzacție de tip M&A care s-a desfășurat în timp record, fiind probabil cea mai mare de acest fel de pe piața locală în 2021.
Brașov, amplasat strategic în mijlocul țării, devine astfel o nouă locație pe harta CTP România, cu șapte clădiri, majoritatea închiriate, dar și cu spațiu disponibil pentru închiriere. Totodată, Timișoara devine a doua locație ca suprafață pentru CTP România, după București, prin adăugarea acestui nou parc industrial cu cinci clădiri închiriate precum și cu spațiu disponibil imediat pentru închiriere, în apropierea CTPark Timișoara, lângă aeroportul din Ghiroda.
„Portofoliul nostru este acum mai aproape de borna de 2 milioane mp și totodată ne-am extins prezența în România, prin intrarea in Brașov, o piață nouă pentru CTP. Parcul din Timișoara se alătura foarte frumos la ceea ce va deveni în curând cel mai mare proiect CTPark din afara Bucureștiului și a împrejurimilor sale”, a spus Ana Dumitrache, Country Manager, CTP România.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
5 min
Rareș Udrescu
4 min
Oniciuc Ilinca