zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Cu Ariane 6, Europa a făcut un pas mare spre independență în transportul spațial. România este unul dintre participanții la proiectul de 4 mld. euro, alături de economii mult mai bogate

Racheta Ariane 6 a Agenției Spa­țiale Europene (ESA) a ajuns în spațiu și și-a plasat pe orbită a­proape toți sateliții transportați, după o întârziere de patru ani. Lansarea este considerată un succes, dar nu a fost lipsită de emoții. Este…

de Mirela Turlan , Editor Web 10.07.2024 · 20:37 2 min de citit și în ziarul tipărit
Cu Ariane 6, Europa a făcut un pas mare spre independență în transportul spațial. România este unul dintre participanții la proiectul de 4 mld. euro, alături de economii mult mai bogate

Foto: Ziarul Financiar

Racheta Ariane 6 a Agenției Spa­țiale Europene (ESA) a ajuns în spațiu și și-a plasat pe orbită a­proape toți sateliții transportați, după o întârziere de patru ani. Lansarea este considerată un succes, dar nu a fost lipsită de emoții. Este încercarea Europei de a recupera terenul pierdut într-o economie spațială în expansiune puternică în care state aspirante la statutul de puteri globale cum sunt India și China avansează agresiv.

Ariane 6 este rezultatul unui proiect la care au contribuit 13 țări europene, iar România este una dintre ele, cu o contribuție modestă, de 0,3%. Însă România este prezentă acolo unde alte țări din regiune, cum sunt Ungaria și Polo­nia, care se laudă cu construirea unei industrii spațiale, nu sunt.

Contribuția de 0,3% a României la proiec­tul celei mai moderne rachete spa­ția­le euro­pene se referă la bani. O participare băneas­că mai mică, de 0,1%, a avut doar Irlanda. Ce­hia, cea mai matură eco­nomie est-eu­ro­pea­nă și cealaltă țară din regiune prezentă în proiectul Ariane 6, a contribuit cu 0,7%, potrivit ESA. Se poate observa cu ușu­rin­ță că toate țările partici­pan­te, de la Germania și Fran­ța la Elveția și Norvegia, sunt eco­nomii mai dezvoltare.

Citește și