zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Cu China ajunsă la al XIV-lea plan cincinal, cel care i-ar putea aduce economia pe primul loc în lume, banca centrală chineză insistă pe promovarea yuanului pe piețele lumii în detrimentul dolarului

Pentru China, o țară emergentă comunistă cu ambiții de superputere mondială, planurile cincinale sunt în primul rând un manifest al încrederii în sine și un indicator al direcției de dezvoltare. Cel de-al XIV-lea, dezbătut în aceste zile sub ghidajul președintelui Xi Jinping în plin conflict economic și comercial cu SUA, este mai mult decât atât.

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 26.10.2020 · 21:56 2 min de citit și în ziarul tipărit
Cu China ajunsă la al XIV-lea plan cincinal, cel care i-ar putea aduce economia pe primul loc în lume, banca centrală chineză insistă pe promovarea yuanului pe piețele lumii în detrimentul dolarului

Foto: Ziarul Financiar

Pentru China, o țară emergentă comunistă cu ambiții de superputere mondială, planurile cincinale sunt în primul rând un manifest al încrederii în sine și un indicator al direcției de dezvoltare. Cel de-al XIV-lea, dezbătut în aceste zile sub ghidajul președintelui Xi Jinping în plin conflict economic și comercial cu SUA, este mai mult decât atât.

Unii analiști cred că noul plan de creștere poate aduce economia chineză pe primul loc în lume, acolo unde în prezent tronează SUA. Până când detaliile programului de dezvoltare pentru următorii cinci ani vor fi făcute publice, oficiali ai băncii centrale chineze trimit lumii mesaje de forță: yuanul, moneda Chinei, va ataca supremația dolarului.

Cel de-al XIV-lea plan cincinal al Chinei se va axa, probabil, pe inovația tehnologică, sectorul unde lupta cu SUA este cea mai intensă, pe autosuficiența economică și pe un mediu înconjurător mai curat, scrie Bloomberg. De asemenea, conducătorii Partidului Comunist vor stabili ținte și pentru următorii 15 ani în condițiile în care Xi caută să demonstreze că își respectă promisiunea că va aduce națiunea în poziția de lider mondial în industrii strategice precum cea a tehnologiei. Întâlnirea este închisă pentru presă, iar deciziile principale nu vor fi făcute probabil publice până joi.

Citește și