Cu doar 315 lei, investitorii de la Bursa de Valori București au șters în numai două zile 1 mld. lei din valoarea de piață a companiei Brikston
În doar două zile – 8 și 9 iunie 2022 – acțiunile Brikston Construction Solutions (BKS), unul dintre cei mai mari producători de blocuri ceramice și cărămidă din România și singurul producător de țiglă ceramică la nivel național, s-au prăbușit…
Foto: Ziarul Financiar
În doar două zile – 8 și 9 iunie 2022 – acțiunile Brikston Construction Solutions (BKS), unul dintre cei mai mari producători de blocuri ceramice și cărămidă din România și singurul producător de țiglă ceramică la nivel național, s-au prăbușit cu 60% la Bursa de Valori București, adică s-a evaporat aproximativ un miliard de lei din capitalizarea companiei controlate de un grup austriac, pe tranzacții de doar 315 lei.
Cu alte cuvinte, câteva sute de lei au șters 200 de milioane de euro din valoarea de piață a unei companii recent reintrate la tranzacționare la București, ceea ce arată cât de adâncă este lipsa lichidității în cazul unor companii locale și ce consecințe poate genera acest fapt. Potrivit datelor BVB, Brikston este controlată în proporție de 97,93% de grupul Leier, având așadar un free float extrem de scăzut.
Pe 6 iunie, Brikston avea o capitalizare de 2 miliarde de lei, prețul unei acțiuni fiind de 12,8 lei. În data de 7 iunie, compania nu a avut tranzacții, iar pe 8 iunie acțiunile au închis în scădere cu 30% pe tranzacții de 144 lei, ajungând la o capitalizare de 1,44 miliarde de lei. Joi, acțiunile au mai coborât cu 30% pe un rulaj de 171 lei, la 6,3 lei per unitate, compania atingând o evaluare de 1 miliard de lei, arată datele BVB.
Citește și
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron
2 min
Bogdan Alecu