Cu o rețea de legături diplomatice, unele periculoase, extinsă și cu o diversificare reală a surselor de energie, Ungaria are rezervoarele de gaze aproape pline pentru la iarnă
Ungaria, o țară fără resurse hidro, dependentă pentru gaze naturale de importuri, dar care pune accent pe energia solară și mai ales pe cea nucleară, a reușit ca în plină criză energetică să-și umple rezervoarele de gaze în proporție de…
Foto: Ziarul Financiar
Ungaria, o țară fără resurse hidro, dependentă pentru gaze naturale de importuri, dar care pune accent pe energia solară și mai ales pe cea nucleară, a reușit ca în plină criză energetică să-și umple rezervoarele de gaze în proporție de peste 80%, ceva de invidiat acum în Europa. Mai mult, în plină criză de energie, a exportat gaze naturale și curent electric României, un stat cu gaze, cărbuni, energie hidro, eoliană, solară și nucleară.
Cum a fost posibil acest lucru? Un exemplu grăitor, în care toate s-au întâmplat săptămâna trecută: ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto a participat la Moscova la un summit numit „Săptămâna energiei în Rusia“, unde a discutat cu ministrul rus al energiei Alexander Novak și cu ministrul energiei din Azerbaidjan Parviz Shahbazov. Aceștia sunt oameni foarte importanți pentru securitatea energetică a Ungariei. Budapesta a semnat foarte recent un nou contract pe termen lung, pe 15 ani, de furnizare de gaze cu Gazprom, singura companie rusească cu dreptul de a exporta acest tip de combustibil.
De asemenea, Ungaria netezește drumul gazelor naturale azere către sistemul său. Azerbaidjanul exportă deja combustibil în Balcani prin gazoductul propriu. Anul acesta, Ungaria a curtat mult timp Azerbaidjanul, ieșit învingător dintr-un conflict armat cu Armenia. Apoi, ministrul maghiar al inovației și tehnologiei Laszlo Polkovics, aflat în Croația, a lăudat cooperarea dintre cele două țări în privința noului hub de gaze naturale lichefiate croat de pe insula Krk. Ungaria are un contract cu gigantul Shell pentru cumpărarea GNL de la acesta în fiecare an timp de șase ani, iar transporturile vor sosi la Krk.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca