zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Cui distribuie Banca Transilvania acțiuni gratuite de 2,7 mil. euro?

Banca Transilvania (TLV) a anunțat că va distribui un pachet de 9,362 milioane de acțiuni în valoare de 2,7 mil. euro membrilor Consiliului de Administrație, directorilor executivi și șefilor de departamente și de subsidiare în cadrul unui program de fidelizare a salariaților.

de Mirela Turlan , Editor Web 07.05.2012 · 18:27 2 min de citit
Cui distribuie Banca Transilvania acțiuni gratuite de 2,7 mil. euro?

Foto: Ziarul Financiar

Banca Transilvania (TLV) a anunțat că va distribui un pachet de 9,362 milioane de acțiuni în valoare de 2,7 mil. euro membrilor Consiliului de Administrație, directorilor executivi și șefilor de departamente și de subsidiare în cadrul unui program de fidelizare a salariaților.

“Ün număr de 9.320.130 de acțiuni vor fi distribuite cu titlu gratuit, respectiv preț preferențial de 0 lei/acțiune către membrii Consiliului de Administrație, membrii Comitetului Executiv de Management, directori ai societăților subsidiare, directori și directori adjuncți ai direcțiilor din Centrală, directori ai unităților teritoriale, directori adjuncți ai unităților teritoriale, directori de operațiuni, dealeri, dealeri-șefi, echipa implementare IFRS, șefi servicii/șefi agenții din Centrală și din unități teritoriale i experți din centrală care îndeplinesc anumite criterii”, se arată într-un raport al băncii către Bursa de Valori București.

Cei care vor primi acțiuni trebuie să aibă o experiență de minimum 3 ani în cadrul băncii și să fi dat dovadă de “implicare deosebită” în realizarea obiectivelor, iar în ultimii doi ani să fi primit calificative “bine” sau “foarte bine” la evaluările interne ale băncii, se mai arată în raportul băncii care este semnat de directorul general adjunct Nicolae Tarcea.

Tarcea este în prezent conducătorul de facto al Băncii Transilvania, el semnând toate rapoartele transmise bursei, deși britanicul Peter Franklin figurează ca director general interimar după demisia olandezului Robert Rekkers, cel care a condus banca aproape 10 ani. Consiliul de Administrație al băncii caută un nou director general de peste trei luni.

Citește și