Culorile mizează pe creșteri „anemice“
Vânzările de lacuri și vopsele nu au reușit să revină pe creștere în 2013, iar estimările pentru acest an, după un prim trimestru în stagnare, indică o piață care a depășit momentul scăderilor abrupte și se îndreaptă mai degrabă spre o stabilizare. Producătorii nu și-au pierdut încrederea în revenirea consumului, dovezi în acest sens fiind estimările de creștere a vânzărilor și faptul că motorul…
Foto: Ziarul Financiar
Vânzările de lacuri și vopsele nu au reușit să revină pe creștere în 2013, iar estimările pentru acest an, după un prim trimestru în stagnare, indică o piață care a depășit momentul scăderilor abrupte și se îndreaptă mai degrabă spre o stabilizare. Producătorii nu și-au pierdut încrederea în revenirea consumului, dovezi în acest sens fiind estimările de creștere a vânzărilor și faptul că motorul investițiilor nu s-a gripat.
Policolor, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de lacuri și vopsele, estimează că sectorul de profil se va menține anul acesta la volumele din 2013 sau ar putea chiar înregistra o ușoară scădere, în condițiile în care dinamica puterii de cumpărare a populației nu dă semnele unui salt semnificativ în 2014.
Astfel, consumul – generat în proporție de circa 80% de proiecte de redecorare – va rămâne la un nivel stabil în 2014, potrivit Policolor.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc